Florina Agape

Azi am pierdut lupta cu mine și cu ceilalți. Azi mi-am demonstrat că oamenii sunt doar oameni, dar nu niște ființe cu rațiune. Azi m-am lovit de oamenii în care aveam cea mai mare încredere. Încrederea pe care le-am dăruit-o fără să mă gândesc la consecințe. Am aflat cum că iubirea mea nu poate fi receptată în aceeași cantitate pe care eu o emit. Că nu tot ce spun mângâie auzul lor și nimeni nu vibrează la a mea voce. Azi am sufletul în genunchi. Cred că așa va rămâne o vreme până când cerurile o să-și deschidă porțile și pentru mine. Sau cel puțin așa va rămâne o perioadă. Perioadă în care trebuie să învăț că fericirea adevărată , vine doar din înăuntrul meu și nu de la voi, oameni ce rănesc doar cu privirea.. N-am să vă înțeleg niciodată. .. Nu pot să continui să rămân într-un loc unde nu sunt dorită. Nu simt că mai aparțin acestui loc. Nu știu dacă am aparținut vreodată. Nici nu știu dacă oamenii au numai două fețe.. Ieri am sperat la mai bine.. Azi îmi pare rău.. Mâine

Era întuneric. Mergeam de câteva zile prin frig, iar în față nu se zărea vreo urmă de lumină sau voce de om care să-mi aline inima care mi-era înghețată, dar nu de la gerul de-afară...  Am plecat să-mi fac un viitor mai bun în care tu nu aveai să fii în el. Nici tu, nici ei. Doar eu și cu speranțele mele. Capul nu mi-era acoperit cu nimic, iar fulgii au format o plasă albă , acoperindu-mi tot părul. Nu aveam la mine decât o poză  ruptă în jumate rătăcită printr-un buzunar. Eram împreună cu părinții mei, de Crăciun. Țineam strâns în brațe un ursuleț de culoare galben pe care abia îl primisem de la Moș Crăciun. Cred că aveam vreo cinci anișori, și ce bine îmi mai stătea cu breton pe atunci! Am băgat-o la loc  în buzunarul care-mi înghețase la propriu. O lacrimă a început să se rostogolească pe obraz, însă și ea a înghețat.  Nu știam unde trebuie să ajung. Știam doar că trebuie să nu renunț ! Afară se făcu de ziuă. Oamenii au început să circule grăbiți și încruntați . Ei măcar știau

Mi-ai fost mai mult decât aș fi crezut. Te-ai strecurat printre ochii care te priveau cu atâta inocență.. Mă uit în urmă și mă lovesc de tine. Poate că mi-ai pătruns în inimă mai mult decât mă așteptam. Ai rămas tatuat în sufletul meu. N-aș fi vrut să-mi tatuez sufletul cu om rău ca tine. Rana pe care mi-ai lăsat-o acolo, nu aș putea să o tratez cu nimic. Sau aș putea. Tot tu ai avea această putere. Dar, mai bine nu. Rămâi acolo unde ești. Nu cred c-aș putea iubi un om ca tine. Sau am făcut-o deja fără să-mi dau seama. Sau poate mi-am dat seama, dar era prea târziu. Nu ai luat în seamă această ”copilărie” a mea. Nici eu nu am luat în seamă la început. Credeam că ești doar un călător ce te-ai oprit pentru venirea trenului , în gară. Stația era inima mea. Ei bine, tu ai greșit stația. Dar nu doar asta. Ai greșit și persoana la care te-ai refugiat până la venirea trenului pentru că ți-era frig . Eu am vrut să-ți fac un bine și te-am ajutat. Cine ar fi crezut că o să ajung să mă îndrăgo

Era decembrie. Gândurile negative își puneau amprenta din ce în ce mai tare pe sufletul meu doborât la pământ. Nu știam ce se întâmplă cu mine.De ce această stare mă cuprindea atât de des? Muzica nu-și mai făcea efectul ca altădată. Cartea pe care o începusem deja să o citesc stătea aruncată undeva pe colțul biroului. Nu aveam chef de nimic. Nu știu cine sau ce m-a făcut să cad iar în ”borcanul cu melancolie”, cum ar zice o persoană dragă mie.. În fine. Nu știam cum să procedez ca să-mi mai colorez gândurile. Curcubeul meu era în alb și negru. Mă îndepărtasem de familie și prieteni. Îmi creasem propriul meu vis unde personajul principal nu eram eu ci îngerul din mine ce avea o față demonică. De obicei, orgoliul era ultimul lucru la care aș fi putut renunța.Și am renunțat. Când sufletul urlă-n tine și cere ajutor nu te ascunde, căci dacă renunți atât de ușor la el, nu te va putea salva niciodată. Tu ești singura care te poate salva când speranța nu poate să se renască în

Tu ai zâmbit azi? I-ai mulțumit lui Dumnezeu când te-ai trezit dimineață? Ei bine, eu cred că nu. Știi de ce? De când ai deschis ochii, primul tău gând a fost ” Oare de ce eu?” . Asta e pentru că ai uitat să zâmbești fetițo. Zâmbetul ți-e prezent încontinuu  doar în pozele de pe facebook. Ai uitat să zâmbești atunci când privești cerul. Ai uitat că fericirea adevărată vine întotdeauna din lucruri mărunte. Fericirea nu vine atunci când crush îți dă ador la poze. Atunci doar ne amăgim! Imaginează-ți că sunt persoane care scriu în mesaje ”Ha ha” fără nici măcar să zâmbească. Atunci când îți scrie ” Te iubesc” , de unde știi că asta și simte persoana din spatele ecranului? De ce ne dăm încrederea și cuvintele frumoase cui nu merită? De ce suntem atât de sensibili și cedăm atât de ușor? Iar mai apoi, muzica ți-e antidot, iar oamenii durerea cu care te confrunți zi de zi. Și da, m-am uitat în oglindă când m-am trezit. Și n-am zâmbit. Și mi-am spus” Oare de ce eu?” M-am privit mult, lung ș

Erai acolo prins în mintea mea de ceva timp. Și totuși nu era nimic. Erai un nimic. Un nimic care mă urmărea la tot pasul și care mă întrista. Erai un nimic care mă lua cu forța din prezentul meu și îmi impuneai să fac parte din viitorul tău. Nu te-ai gândit la zilele ce o să treacă, la gândul că  eu o să rămân tot acolo, captivă, cum m-ai lăsat atunci când ai plecat și în urmă nu mi-ai lăsat decât un dulce amar, despre care îmi voi aduce aminte atunci când voi trece pe lângă tine și-ți voi simți parfumul iar privirea mea plină cu ură o să-ți evite ochii de care m-am îndrăgostit cândva, iar acum îmi sunt străini. Acum faci parte din trecutul la care am renunțat deja. Eu am trecut peste asta, doar că tu atunci când vei privi în trecutul tău, o să mă regăsești tot acolo așteptând, dar de data asta nu pe tine..

Totul se pierde.. Totul se pierde, inclusiv tu. Te pierzi fără să vrei.  Poate oameni pe care nu-i observi acum deși te privesc cu ochi mari și adânci, au nevoie de tine, oameni care duc lipsa unei îmbrățișări,a unui ”Te iubesc” sincer și a unui sărut catifelat pe tâmplă. Privește și vei fi surprins. Câte flori parfumate ascunse după zid.. Câți oameni nedoriți care au în piept diamante. Nu mai alerga după  stele care nu mai vor să strălucească pentru tine. S-au dus.S-au lăsat duse de întuneric și au căzut în mare. Mer itai o lumină mai puternică. Acum a venit momentul să permiți oamenilor frumoși să intre în viața ta. Oameni care chiar ar prețui zâmbetul tău. Există, în lume, undeva o persoană sau mai multe care ar da orice să atragă o inimă așa scumpă ca a ta. Tu ai un suflet deosebit. Nu te risipi, pentru niște stele de plastic care par prețioase.Nu se merită. Eu cred că tu ești o stea. Și mai cred că ești acea stea care cu lumina ei va schimba ceva în lume.Nu-ți pierde inocen