Fata din oglindă

Tu ai zâmbit azi? I-ai mulțumit lui Dumnezeu când te-ai trezit dimineață? Ei bine, eu cred că nu. Știi de ce? De când ai deschis ochii, primul tău gând a fost ” Oare de ce eu?” . Asta e pentru că ai uitat să zâmbești fetițo. Zâmbetul ți-e prezent încontinuu doar în pozele de pe facebook. Ai uitat să zâmbești atunci când privești cerul. Ai uitat că fericirea adevărată vine întotdeauna din lucruri mărunte. Fericirea nu vine atunci când crush îți dă ador la poze. Atunci doar ne amăgim! Imaginează-ți că sunt persoane care scriu în mesaje ”Ha ha” fără nici măcar să zâmbească. Atunci când îți scrie ” Te iubesc” , de unde știi că asta și simte persoana din spatele ecranului? De ce ne dăm încrederea și cuvintele frumoase cui nu merită? De ce suntem atât de sensibili și cedăm atât de ușor?
Iar mai apoi, muzica ți-e antidot, iar oamenii durerea cu care te confrunți zi de zi.
Și da, m-am uitat în oglindă când m-am trezit. Și n-am zâmbit. Și mi-am spus” Oare de ce eu?”
M-am privit mult, lung și urmăream fiecare părticică a corpului..Și știi ce-am zărit? Chipul meu era definiția tristeții fiindcă m-am lăsat pradă unor lucruri nesemnificative. Unde îți e fericirea , iar acea sclipire din ochi , cui le-ai lăsat, cine ți le-a furat? Iar corpul..tot trist e. ..cu privirea-n pământ.
Oh, fetițo! Prea tânără pentru un chip atât de melancolic. Apoi, mi-am trecut mâna prin păr, m-am îndepărtat ușor de oglindă apoi mi-am zis : ” Fericirea începe de azi ! Mulțumesc, Doamne! ”

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cred că toată fericirea mea respira acum în dreapta-mi Îi redescopeream toate acele mistere uitate de ai mei ochi Degetele atingeau flămând pielea fină cu miros de iris sublim Și îl priveam de parcă sufletul meu îl căuta de atâta timp subtil Amalgam de emoții și simțiri nevinovate mă cuprindeau Retrăiam un trecut în care el era un străin apatic și știam Că tot ce-i frumos și bun în mine, se datorează lui dar nu durează Clipa de euforie vremelnică ce-mi alină fiecare gând și mi-l dezgheață. Granițe între Iad și Rai în privirile lui mistuitoare încărcate de candoare Îmi spuneau că regulile trebuie încălcate și că apogeul fericirii în mare Îl atingi doar când iubești ceea ce te omoară ,adeseori ispită ce mi te doresc Imitabil esențe pline de hedonism ce mă fac într-un alt viitor să călătoresc. Hai să privim tavanul alb și să răscolim povești despre oameni anormali și viață Care experimentează sentimentul de iubire asupra ființei iubite, prin umilă carență Așa cum încă o mai fac când nu s

Citiți mai multe

septembrie și atât

Dezastre. Peisaje lipsite de culoare cu stări melancolice Atât era-n privirea ei și simțuri, nimic profund. Doar gânduri pline de nimicuri și totuși complicate Îmbinându-se cu frig de afară și din suflet ca într-un plâns. Solitudine. Iubirea eșuată a toamnei și-a reluat cursul Însă acum era doar o ea cu ochi angelici lăcrimați Retrăind evocarea de altădată într-un mod confuz De tot ce însemna emoția iubirii pe timp de toamnă, S-a înstrăinat. În suflet îi pare-un vârtej de frunze uscate. Tot cu stări febrile și de neputință Doar gândul la un el dintr-un trecut apropiat o mai încălzea ”-Liniștește-te și mergi mai departe, lasă visarea, fii mai realistă,” Își spunea de fiecare dată când negativismul o cuprindea. Pierdută într-un septembrie ireversibil ,captivă încă-n trecut Într-un cadru plin de castani uscați unde l -a cunoscut neprevăzut Condamnata întâmplării de a se îndrăgosti de peisaje tomnatice Unde pictorul i-a devenit muză în versuri și-n secrete eterne.

Citiți mai multe

Doar o normalistă..

Zilele de toamnă în care pășeam nerăbdătoare să ajung la noua mea școală unde avea să devină noua mea casă pentru 4 ani , s-au cam dus. S-au dus fără să-mi dau seama. Pentru mine Colegiul Pedagogic a însemnat nu doar o treaptă spre maturizare ci și oportunitatea de a-mi cunoaște propriile valori . Și da, îmi aduc aminte cu drag prima zi de cămin în ciuda faptului că la momentul respectiv am crezut că trăiesc provocarea vieții. Stăteam la etajul doi și aveam vedere spre școală. Într-adevăr, era foarte frumos! Aveam în față numai copaci verzi iar la colț, în stânga, priveam spre singura mea alinare : tata. Simțeam că o să înnebunesc și nu o să mă pot acomoda vreodată. Dar într-un final a trecut și asta. Știi cum e : ” Omul sfințește locul”. Și trebuie să mă laud! Cele mai faine fete și colege de cameră, eu le-am avut. Nici nu-mi dădeam seama câteodată dacă râd sau plâng. Contează foarte mult înțelegerea și comunicarea de care am avut parte. Celor care educă suflete și poartă de grijă

Citiți mai multe

Florina Agape

Faceți căutări pe acest blog