Zilele de toamnă în care pășeam nerăbdătoare să ajung la noua mea școală unde avea să devină noua mea casă pentru 4 ani , s-au cam dus. S-au dus fără să-mi dau seama.
Pentru mine Colegiul Pedagogic a însemnat nu doar o treaptă spre maturizare ci și oportunitatea de a-mi cunoaște propriile valori .
Și da, îmi aduc aminte cu drag prima zi de cămin în ciuda faptului că la momentul respectiv am crezut că trăiesc provocarea vieții. Stăteam la etajul doi și aveam vedere spre școală. Într-adevăr, era foarte frumos! Aveam în față numai copaci verzi iar la colț, în stânga, priveam spre singura mea alinare : tata. Simțeam că o să înnebunesc și nu o să mă pot acomoda vreodată. Dar într-un final a trecut și asta. Știi cum e : ” Omul sfințește locul”. Și trebuie să mă laud! Cele mai faine fete și colege de cameră, eu le-am avut. Nici nu-mi dădeam seama câteodată dacă râd sau plâng. Contează foarte mult înțelegerea și comunicarea de care am avut parte. Celor care educă suflete și poartă de grijă fiecărei generații, nu sunt de ajuns mulțumirile. Este un har de la Dumnezeu să știi să asculți și să simți când cel din fața ta nu e bine. Doamnelor pedagog , vă mulțumesc.
Elevă model n-am fost și nici nu mi-am dorit.Mi-am dorit să fiu așa cum am simțit la momentul respectiv și am acționat cum am crezut de cuviință.
Ehe, și cât m-am plâns de cămin. Cât m-am plâns! Acum încep să simt că-mi lipsește priveliștea dinspre școală, și cea dinspre seminar, de ce nu? Păcat că nu mi-am luat un laser în timpul ăsta.
Mi-e dor de ciorba rădăuțeană pe care abia așteptam să o mănânc după orele de franceză sau psiho..mă trezeam mai ușor. Glumesc..n-am dormit la multe ore..cred.
Aleea cu castani ne așteaptă mereu..și nu numai pentru poze sau plimbări seara.
Începând de la motanul grăsunel din fața cantinei care aștepta să i se dea de mâncare deși avea mereu burtica plină , ai ce să înveți de la fiecare persoană din interior.
Cu siguranță multe prietenii vor ține și asta mă bucură.
Încă puțin și se termină.
BAC , titularizare ..lacrimi..emoții..conștientizare că nimic nu durează. Clipele frumoase trec al naibii de repede însă amintirile din liceu sunt eterne. Și cele frumoase ..și cele mai puțin frumoase..și cele în care ți-ai luat trânte pe gheață, cele în care sperai la un 4 în simularea de la mate dar n-ai făcut nici măcar 50 de sutimi,cele mai bune scuze ale temelor nefăcute erau ” mi-am uitat caietul în cămin”..sau când pierdeai 36 deși mai erau 60 de secunde și trebuia să fii la meditații.
Da, chiar o să-mi fie dor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu