Dezastre. Peisaje lipsite de culoare cu stări melancolice
Atât era-n privirea ei și simțuri, nimic profund.
Doar gânduri pline de nimicuri și totuși complicate
Îmbinându-se cu frig de afară și din suflet ca într-un plâns.
Solitudine. Iubirea eșuată a toamnei și-a reluat cursul
Însă acum era doar o ea cu ochi angelici lăcrimați
Retrăind evocarea de altădată într-un mod confuz
De tot ce însemna emoția iubirii pe timp de toamnă,
S-a înstrăinat.
În suflet îi pare-un vârtej de frunze uscate. Tot cu stări febrile și de neputință
Doar gândul la un el dintr-un trecut apropiat o mai încălzea
”-Liniștește-te și mergi mai departe, lasă visarea, fii mai realistă,”
Își spunea de fiecare dată când negativismul o cuprindea.
Pierdută într-un septembrie ireversibil ,captivă încă-n trecut
Într-un cadru plin de castani uscați unde l-a cunoscut neprevăzut
Condamnata întâmplării de a se îndrăgosti de peisaje tomnatice
Unde pictorul i-a devenit muză în versuri și-n secrete eterne.
Comentarii
Trimiteți un comentariu