Am plecat să-mi fac un viitor mai bun în care tu nu aveai să fii în el. Nici tu, nici ei. Doar eu și cu speranțele mele. Capul nu mi-era acoperit cu nimic, iar fulgii au format o plasă albă , acoperindu-mi tot părul. Nu aveam la mine decât o poză ruptă în jumate rătăcită printr-un buzunar. Eram împreună cu părinții mei, de Crăciun. Țineam strâns în brațe un ursuleț de culoare galben pe care abia îl primisem de la Moș Crăciun. Cred că aveam vreo cinci anișori, și ce bine îmi mai stătea cu breton pe atunci! Am băgat-o la loc în buzunarul care-mi înghețase la propriu. O lacrimă a început să se rostogolească pe obraz, însă și ea a înghețat.
Nu știam unde trebuie să ajung. Știam doar că trebuie să nu renunț ! Afară se făcu de ziuă. Oamenii au început să circule grăbiți și încruntați . Ei măcar știau unde trebuie să ajungă, însă eu nu. Nu-mi mai simțeam picioarele. Deodată am simțit cum mă prăbușesc peste un morman de zăpadă la colțul unui bloc. Aveam febră foarte mare și am cedat..
Acum mi-era bine. Nu mai aveam nici febră iar picioarele erau acoperite cu o pătură din lână de culoare maro.
”- Te-ai trezit , fetițo?”
Când am ridicat privirea deasupra capului meu, era o doamnă cu ochii verzi, de parcă aș fi putut vedea tot verdele naturii din toată lumea prin ochii ei. Avea o privire caldă și senină. S-a așezat lângă mine și mi-a întins o cană cu ceai fierbinte. Nu m-a întrebat nimic. A așteptat să vadă cum reacționez eu. M-am uitat lung la ea și i-am spus un ” Mulțumesc” doar din privire. Ea mi-a zâmbit și m-a sărutat pe frunte. După ce mi-am băut ceaiul, mi-am așezat capul pe pernă și am adormit.
Eram total confuză. Televizorul era deschis, telefonul încă mai cânta prin căști iar perna mea devenise udă și murdară de rimel.
Am stins televizorul și telefonul, și am adormit la loc.
A fost un vis ciudat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu