Treceți la conținutul principal

Totul se pierde..

Totul se pierde, inclusiv tu. Te pierzi fără să vrei. 

Poate oameni pe care nu-i observi acum deși te privesc cu ochi mari și adânci, au nevoie de tine, oameni care duc lipsa unei îmbrățișări,a unui ”Te iubesc” sincer și a unui sărut catifelat pe tâmplă. Privește și vei fi surprins. Câte flori parfumate ascunse după zid.. Câți oameni nedoriți care au în piept diamante. Nu mai alerga după  stele care nu mai vor să strălucească pentru tine. S-au dus.S-au lăsat duse de întuneric și au căzut în mare. Meritai o lumină mai puternică. Acum a venit momentul să permiți oamenilor frumoși să intre în viața ta. Oameni care chiar ar prețui zâmbetul tău. Există, în lume, undeva o persoană sau mai multe care ar da orice să atragă o inimă așa scumpă ca a ta. Tu ai un suflet deosebit. Nu te risipi, pentru niște stele de plastic care par prețioase.Nu se merită. Eu cred că tu ești o stea. Și mai cred că ești acea stea care cu lumina ei va schimba ceva în lume.Nu-ți pierde inocența din ochii ăia de copil pentru nimic în lume..
Și o să fie multe lecții în viață de care o să-ți fie imposibil să te ferești. Lecții care , la finalul acestora, vei observa cât de puternică sau cât de slabă ai fost. 
Totul se pierde, însă, tu fă tot posibilul să nu te pierzi în această lume unde oamenii încă nu-și cunosc propria persoană și vânează suflete..

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cred că toată fericirea mea respira acum în dreapta-mi Îi redescopeream toate acele mistere uitate de ai mei ochi Degetele atingeau flămând pielea fină cu miros de iris sublim Și îl priveam de parcă sufletul meu îl căuta de atâta timp subtil Amalgam de emoții și simțiri nevinovate mă cuprindeau Retrăiam un trecut în care el era un străin apatic și știam Că tot ce-i frumos  și bun în mine, se datorează lui dar nu durează Clipa de euforie vremelnică ce-mi alină fiecare gând și mi-l dezgheață. Granițe între Iad și Rai în privirile lui mistuitoare încărcate de candoare Îmi spuneau că regulile trebuie încălcate și că apogeul fericirii în mare Îl atingi doar când iubești ceea ce te omoară ,adeseori ispită ce mi te doresc Imitabil esențe pline de hedonism ce mă fac într-un alt viitor să călătoresc. Hai să privim tavanul alb și să răscolim povești despre oameni anormali și viață Care experimentează sentimentul de iubire asupra ființei iubite, prin umilă carență Așa cum încă o mai fac când nu s
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

septembrie și atât

 Dezastre. Peisaje lipsite de culoare cu stări melancolice Atât era-n privirea ei și simțuri, nimic profund. Doar gânduri pline de nimicuri și totuși complicate Îmbinându-se cu frig de afară și din suflet ca într-un plâns. Solitudine. Iubirea eșuată a toamnei și-a reluat cursul Însă acum era doar o ea cu ochi angelici lăcrimați Retrăind evocarea de altădată într-un mod confuz De tot ce însemna emoția iubirii pe timp de toamnă, S-a înstrăinat.  În suflet îi pare-un vârtej de frunze uscate. Tot cu stări febrile și de neputință Doar gândul la un el dintr-un trecut apropiat o mai încălzea ”-Liniștește-te și mergi mai departe, lasă visarea, fii mai realistă,” Își spunea de fiecare dată când negativismul o cuprindea. Pierdută într-un septembrie ireversibil ,captivă încă-n trecut Într-un cadru plin de castani uscați unde l -a cunoscut neprevăzut Condamnata întâmplării de a se îndrăgosti de peisaje tomnatice Unde pictorul i-a devenit muză în versuri și-n secrete eterne. 
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Doar o normalistă..

Zilele de toamnă în care pășeam nerăbdătoare să ajung la noua mea școală unde avea să devină noua mea casă pentru 4 ani , s-au cam dus. S-au dus fără să-mi dau seama. Pentru mine Colegiul Pedagogic a însemnat nu doar o treaptă spre maturizare ci și oportunitatea de a-mi cunoaște propriile valori . Și da, îmi aduc aminte cu drag prima zi de cămin în ciuda faptului că la momentul respectiv am crezut că trăiesc provocarea vieții. Stăteam la etajul doi și aveam vedere spre școală. Într-adevăr, era foarte frumos! Aveam în față numai copaci verzi iar la colț, în stânga, priveam spre singura mea alinare : tata. Simțeam că o să înnebunesc și nu o să mă pot acomoda vreodată. Dar într-un final a trecut și asta. Știi cum e : ” Omul sfințește locul”. Și trebuie să mă laud! Cele mai faine fete și colege de cameră, eu le-am avut. Nici nu-mi dădeam seama câteodată dacă râd sau plâng. Contează foarte mult înțelegerea și comunicarea de care am avut parte. Celor care educă suflete și poartă de grijă
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe