Doi munți imenși de stări interioare,
se află la capătul celor două priviri,
ce se-ntâlnesc forțat sau din întâmplare
stârnind eterne și lacome simțiri.
Îți caut chipul printre milioane de fețe triste,
insist și disper asupra unui impact vizual
însetată de un strop mărunt de neliniște,
te întorci spre mine și eu să dispar.
Mă evaporez în mii de fluturi
sau sunt stările mele vagi și neștiute
ieșite la iveală doar câteva ceasuri,
până când te pierd din ochi pentru două secunde.
Și mă agit că ochilor mei le lipsesc acum,
ființa care a pus stăpânire pe ei fără măsuri
orizont al unui zbucium interior deși cam dur
limitat în priviri cu două misterioase apusuri.
💚💜
Comentarii
Trimiteți un comentariu