Treceți la conținutul principal

 pe o etajera prăfuită,

Ca o dragoste adolescentina neimpartasita

Zace-un carnet cu versuri seci 

Despre-un el imprimat pe veci.

Și o iau în mână, o deschid 

N-am putere să recit și închid 

Și mă condamn pentru orice simț 

Legat de tine și iar resimt,

Doar solitudine și nuanțe de gri,

Și mi-e frig.

O așez cam strâmb la locul ei 

Pe etajera prăfuită cu miros de tei.



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cred că toată fericirea mea respira acum în dreapta-mi Îi redescopeream toate acele mistere uitate de ai mei ochi Degetele atingeau flămând pielea fină cu miros de iris sublim Și îl priveam de parcă sufletul meu îl căuta de atâta timp subtil Amalgam de emoții și simțiri nevinovate mă cuprindeau Retrăiam un trecut în care el era un străin apatic și știam Că tot ce-i frumos  și bun în mine, se datorează lui dar nu durează Clipa de euforie vremelnică ce-mi alină fiecare gând și mi-l dezgheață. Granițe între Iad și Rai în privirile lui mistuitoare încărcate de candoare Îmi spuneau că regulile trebuie încălcate și că apogeul fericirii în mare Îl atingi doar când iubești ceea ce te omoară ,adeseori ispită ce mi te doresc Imitabil esențe pline de hedonism ce mă fac într-un alt viitor să călătoresc. Hai să privim tavanul alb și să răscolim povești despre oameni anormali și viață Care experimentează sentimentul de iubire asupra ființei iubite, prin umilă carență Așa cum încă o mai fac când nu s
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

septembrie și atât

 Dezastre. Peisaje lipsite de culoare cu stări melancolice Atât era-n privirea ei și simțuri, nimic profund. Doar gânduri pline de nimicuri și totuși complicate Îmbinându-se cu frig de afară și din suflet ca într-un plâns. Solitudine. Iubirea eșuată a toamnei și-a reluat cursul Însă acum era doar o ea cu ochi angelici lăcrimați Retrăind evocarea de altădată într-un mod confuz De tot ce însemna emoția iubirii pe timp de toamnă, S-a înstrăinat.  În suflet îi pare-un vârtej de frunze uscate. Tot cu stări febrile și de neputință Doar gândul la un el dintr-un trecut apropiat o mai încălzea ”-Liniștește-te și mergi mai departe, lasă visarea, fii mai realistă,” Își spunea de fiecare dată când negativismul o cuprindea. Pierdută într-un septembrie ireversibil ,captivă încă-n trecut Într-un cadru plin de castani uscați unde l -a cunoscut neprevăzut Condamnata întâmplării de a se îndrăgosti de peisaje tomnatice Unde pictorul i-a devenit muză în versuri și-n secrete eterne. 
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Doar o normalistă..

Zilele de toamnă în care pășeam nerăbdătoare să ajung la noua mea școală unde avea să devină noua mea casă pentru 4 ani , s-au cam dus. S-au dus fără să-mi dau seama. Pentru mine Colegiul Pedagogic a însemnat nu doar o treaptă spre maturizare ci și oportunitatea de a-mi cunoaște propriile valori . Și da, îmi aduc aminte cu drag prima zi de cămin în ciuda faptului că la momentul respectiv am crezut că trăiesc provocarea vieții. Stăteam la etajul doi și aveam vedere spre școală. Într-adevăr, era foarte frumos! Aveam în față numai copaci verzi iar la colț, în stânga, priveam spre singura mea alinare : tata. Simțeam că o să înnebunesc și nu o să mă pot acomoda vreodată. Dar într-un final a trecut și asta. Știi cum e : ” Omul sfințește locul”. Și trebuie să mă laud! Cele mai faine fete și colege de cameră, eu le-am avut. Nici nu-mi dădeam seama câteodată dacă râd sau plâng. Contează foarte mult înțelegerea și comunicarea de care am avut parte. Celor care educă suflete și poartă de grijă
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe