Florina Agape

Și totuși Nu îndrăznesc să mi te exprim Secret etern .. Al unei povești fără fir Vin spre tine Și mă topesc cu totul Emoții nedescifrate .. Gânduri naive-mi umplu capul Îmi ești Ce n ar putea  nimeni , Să însemne atât de mult și .. Timpul ăsta i tare mut. Dorință arzătoare Despre tine, cu tine Hai s-o-ndeplinim.. Tu, lumea mea prea mare Pe marginea prăpastiei Gânduri despre tine Nostalgii cu ochii căprui .. Buze cu venin spre mine

Privire de vultur, Ochi căprui străini Pictați ca-ntr-un tablou, Da Vinci ar fi putut oricând Să renunțe la Monalisa La vederea alor tale Planete minuscule maronii Ce formează o galaxie Făcându-l pe Armstrong  Să ocolească Luna Și să aterizeze pe ele Creându-și o nouă descoperire Nemaiîntâlnită. Bacovia ar fi renunțat la Gri și Negru Te-ar fi scris în nuanțe  stridente de verde, Sicriile de plumb s-ar fi transformat  În zâmbetul tău rar surprins.. Iar ” Liceu - cimitir al tinereții mele” Loc în care te-am întâlnit. Vibrația vocii tale L-ar fi insipirat  poate pe Chopin  Să compună la pian cea mai mare Creație a muzicii eterne. Inspirație-mi ești Sentiment al singurătății, Al pustiului și dezorientării Ești o parte  din mine Și-mi lipsești.

O să fii fericit? ”Am întrebat. M-a privit cu ochii aceia curioși. Aceiași ochi care mi-au spus că vom construi viitorul împreună. Era pe cale să spună ceva, dar a decis să-și țină gura. Aceeași gură care mi-a spus că nu se va obosi să-mi spună cât mă iubește. „De ce mă lași să o aleg?” Am încercat să-mi controlez emoțiile. Mi-am spus să nu plâng în fața lui. Aceasta ar putea fi ultima dată când ne vom vedea și nu vreau ca ultima lui amintire despre mine să plângă. Nu plânge. Nu plânge. Nu plânge. „Vreau să fii fericit.” Am ținut mâinile pentru ultima oară. Aceleași mâini care mi-au spus că ne vom lupta demonii împreună. „Ar trebui să știți că există o mare diferență între a spera ca tu să fii fericit și a spera ca tu să fii cu mine. Dacă continuu să mă împing către tine, nu îți umplu fericirea, ci în schimb, o umplu pe a mea. ” I-am sărutat mâinile și le-am dat drumul. L-am privit ultima oară. El mă privește cu atenție. Doamne, pot doar să-l rog să mă aleagă? Pot să-l iau? Nu pl

Nu ne-am mai revăzut de ceva timp. Hai să ne vorbim despre răsărituri.  Sau să-mi citești fericirea de pe chip ? Însă de când ai plecat , chipul mi-e meschin.  Acum, să dau iar frâu utopiilor  Să ne privim în ochi de parcă ar fi prima oară  Eu să dau viață fluturilor , iar tu minciunilor  Apoi să-mi spânzur sentimentele cu o sfoară.  Mai spune-mi cum o mai duci, Ce iubiri te-au mai tentat,  Ce culoare au acum ochii pe care-i iubești? Câte suflete ai mai devastat ? Te uiți cu ochi goi și nu-mi răspunzi  Te ridici brusc și-acum pleci  Nu vrei să-mi asculți dorința sufletului  De a te avea pe tine în cele mai lungi seri. Dar nu-ți mai zic nimic, te las Am înțeles că nu-ți pot cere să rămâi  Însă nu te voi mai aștepta , Pentru că am iubit un om, Așa cum nu se mai poate iubi.* N-am apucat să-i zic ce vifor mi-a înglobat inima Că nopțile s-au prefăcut în zile Și la cât de mult cutreieră prin mintea mea,  Am început să mă  urăsc și p

Iarna îmi bate la uşă, Iulie. Şi mă duce departe de tine. Arde. Îmi arde pielea pe locurile în care ţi-ai lăsat amprentele şi te-ai desprins din mine, ca un vis ucis de realitate. Ai dispărut brusc. Acum te port în mine cu spaimă, fără să-ţi mai caut prezenţa. Nu te-am vrut niciodată cu adevărat. Am fi fost un dezastru. Ne-am fi împiedicat unul de altul. Şi ne-ar fi explodat creierii.  Ar fi fost previzibil. N-am ştiut niciodată cum să trăiesc fericită cu celălalt.  O recunosc acum, fără să mă apăr faţă de mine însămi.  Am ştiut mereu să iubesc în lipsa fiinţei iubite. Să iubesc când mi-e frig şi gol, când mi-e imposibil. Doar în tragedie am cunoscut acele trăiri despre care vorbeau marii poeţi ai lumii. Doar prin ea am reuşit să simt înălţimile iubirii şi tenebrele fiinţei umane.

Dacă nu te-aș fi cunoscut, Probabil te-aș fi creat din imperfecțiunile mele și ți-aș fi dat viață Apoi, într-o zi de octombrie,plănuită O să ne vorbim în față  pentru prima dată O să ne privim în ochi Iar tu o să-mi zici că sunt doar o copilă și o să te iei de înălțimea mea Eu o să te privesc fără a simțiți vreun impuls, căci noi acum suntem doar străini și o să-ți zâmbesc Tu o să pleci așa cum ai venit,  așa cum am plănuit. Însă eu nu m-am ținut de promisiune Și brusc am început să visez cu ochii deschiși la tine Și tot așa câteva luni de zile în care am crezut că m-am vindecat de zâmbetul tău involuntar și totuși cald Însă, vezi tu... Te-aș fi creat din imperfecțiunile mele și ți-aș fi dat viață Dar dacă tu exiști deja Și luna octombrie a trecut demult Iar înălțimea mea e tot la fel Te întreb acum cu-n regret Ai iubi acum un asemenea suflet?

Îmi aduc aminte în prag de seară Cum scriam poeme pe buzele tale, Și te țineam în brațe,  strâns De parcă urma să nu-ți mai dau drumul niciodată. Îmi aduc aminte de tine și la 3 dimineața Căci tu ai sădit în sufletul meu o grădină imensă cu trandafiri galbeni într-un deșert arid neatins de picăturile unui nor.. Ai sădit însă și multă melancolie și dor Iar acum în urma ta, trandafirii se ofilesc și mor Trandafirii sufletului acum tânjesc aroma zilelor de altă dată, Un parfum sec și totuși tare.. Încerc să-i țin în viață, Însă, doar spinii au mai rămas Și mâinile-mi sângerează Căci îi strâng în pumni și plâng Mi-ai abandonat grădina în care obișnuiai să te regăsești odată.. Mă mai trezesc și pe la 4 Și tot cu gândul la tine Închid ochii și imaginea ta îmi calcă iar teritoriul Cât aș vrea să simți și tu Cum e să devii flămând după omul iubit Și să simți cum rămâi fără aripi puțin câte puțin .. Acum revino-ți și separă.. Dorul de suflet în prag de seară..

Te regăsesc și acum acolo, Rătăcit prin mintea mea Umbli nestingherit fără a avea vreun motiv Nu mă întrebi dacă mi-e bine Dacă mai pot spera și la alte răsărituri fără tine Dacă mai vărs lacrimi încercând să te uit, să-ți uit chipul Să-ți uit și mângâierea care-mi stârnea sentimentul nemuririi Buzele ce mi-erau pansamnent pe rănile provocate de altă dată, Dar închid ochii Și mă prefac că nu ești acolo.. Însă te resimt în bătăile inimii Care îmi provoacă doar solitudine Și tu nu ești aici să o resimți Să simți că numai din vina ta Nu mai pot spera la zile senine..

"Am sperat din tot sufletul să îl revăd, măcar puțin, și mă gândeam că, odată cu trecerea anilor, nu voi mai simți totul atât de intens, iar la o eventuală revedere nu va mai fi decât atracție fizică, poate doar plăcere și atât. Dar nu, am simțit aceeași emoție puternică și inima îmi bătea haotic la orice era legat de el… “Nimeni nu este folosit decât dacă se lasă folosit, iar tu asta ai făcut, l-ai lăsat să te folosească pentru orice avea nevoie. Te-ai oferit total, pe plan sexual, sentimental, material. Ai fost acolo pentru orice a avut nevoie. Este clar că a făcut ce ar fi făcut orice bărbat, pentru că tu l-ai invitat să te folosească. Of, fată dragă, te-ai îndrăgostit și ai ajuns să iubești orbește un om indisponibil emoțional." Toată viața m-am simțit atrasă de bărbați mai în vârstă, dar care să arate bine, care să nu își divulge vârsta. Acum am înţeles că era o amestecătură de atracție fizică la început și dorința de siguranță și protecție a copilului din mine. Am c

De fiecare dată când aud o melodie tristă, gândul mi se duce la tine. Tu-mi ești o emoție tristă. Și nu numai tu. Toată lumea din jurul meu îmi creează această emoție. Nu pot să evadez din propria-mi încăpere. Simt cum pereții mă sufocă pe zi ce trece. Nu mă simt bine în lumea voastră. Lumea voastră e ciudată. Eu nu pot găsi locul aici.Eu sunt doar o stea care trebuie să ajungă la locul ei, pe cer, nu printre voi, nemuritorii de rând. Eu nu vreau să fiu o muritoare. Eu vreau să fiu o STEA veșnică pe cerul cuiva. În sufletele voastre eu n-am putut să fiu. Poate nu sunt făcută pentru a mă prinde de sufletele oamenilor. Oamenii sunt ființe care ucid alți oameni. Voi m-ați ucis pe mine făcându-mă să-mi doresc să devin o stea.. Nu-mi mai doresc iubirea voastră. Nu-mi mai doresc ca sufletul meu naiv să fie pus la pământ cu fiecare plecare de-a voastră iar apoi să încerc din răsputeri să-l readuc la viață. Nu-mi mai doresc viață printre oameni care sunt în căutare de averi, bunuri materiale

"Era chipul pe care dacă-l vezi nu-l uiți, dar pe care dacă-l pui în suflet poți trăi pe marginea abisală a suferinței. Îți poate aduce iubirea eternă sau te poate dezgoli până în cele mai adânci unghere ale identității. Te poate lăsa fără tine. [...]  Mergea parcă nedorind să deranjeze pământul. Călca pe cuvinte ce-i subjugau ființa. Dacă-i făceai un compliment erai analizat negreşit de mintea ei ageră. Tot ceea ce presupunea existența ei, te cuprindea. O priveam ca pe o foaie albă pe care doream să-mi aşez gândurile, dar ea îmi spunea întruna că sunt prea puțin din ceea ce-şi doreşte." ~Cristi Grosaru~ (La răscruce de viață)

Ești.. O bătaie dintre două suflete, Dintre sufletul meu și al tău, Doar că al meu suflet, Bate pentru tine. Iar al tău.. Nu bate. Ești.. Ochii verzi de care m-am îndrăgostit , Ochii care nu-mi aparțin. Însă aș putea să ți-i domin. Dar tot nu ar fi de-ajuns. Ei privesc alți ochi, Nu pe ai mei căprui, Și de asta, Simt că mor. Ești.. Primul gând de dimineață.. Primul meu zâmbit imaginar Dar nici acesta nu-mi aparține Pentru că tu i-l oferi ei, Și nu mie. Iar asta.. Mă omoară din nou. Ești.. Ultimul meu gând înainte s-adorm. Ultimul care mă face să vărs lacrimi.. Dar dac- aș ști că le  meriți  Aș plânge oceane pentru tine. Însă tu.. Om cu ochii verzi Cu al tău zâmbet ce nu-mi aparține, Pleci și zbori. Iar pe mine, Mă lași să mor.

De câte ori mi-am spus că o să reușesc să mă ascund de tine.. În fiecare seară. Ți-am pus atâtea cuvinte pe hârtie..Cuvinte ce așteptau să-ți fie rostite.. Mi-am irosit timpul gândindu-mă că poate ochii tăi vor vedea în mine un alt orizont unde ai fi putut să te refugiezi pe timp de ploaie.. Ți-am dat masca jos de atâtea ori și am văzut care-s scopurile tale. Nu ele m-au îndepărtat de tine, ci indiferența . Indiferență ce puteam să ți-o ofer , însă am preferat să caut în adâncul sufletului tău ,omul bun de care ai dat dovadă.. Se pare că oamenii nu sunt atât de ușor de cunoscut. Chiar nu sunt. Iar atunci când îi cunoști cu adevărat , cu atât mai mult ai vrea să-i cunoști. E puțin ciudat. Să știi că îți fac rău și să-i apropii cât mai mult. Tu ai fost un rău ce mi-a făcut bine. Îmi vindecam rănile cu minciunile tale. M-ai lăsat să-mi revin de una singură. M-ai văzut prăbușită la pământ și ți-ai văzut de drum. Însă n-ai văzut că mai apoi m-am ridicat în urma ta. Mult mai puternică ș

Azi am pierdut lupta cu mine și cu ceilalți. Azi mi-am demonstrat că oamenii sunt doar oameni, dar nu niște ființe cu rațiune. Azi m-am lovit de oamenii în care aveam cea mai mare încredere. Încrederea pe care le-am dăruit-o fără să mă gândesc la consecințe. Am aflat cum că iubirea mea nu poate fi receptată în aceeași cantitate pe care eu o emit. Că nu tot ce spun mângâie auzul lor și nimeni nu vibrează la a mea voce. Azi am sufletul în genunchi. Cred că așa va rămâne o vreme până când cerurile o să-și deschidă porțile și pentru mine. Sau cel puțin așa va rămâne o perioadă. Perioadă în care trebuie să învăț că fericirea adevărată , vine doar din înăuntrul meu și nu de la voi, oameni ce rănesc doar cu privirea.. N-am să vă înțeleg niciodată. .. Nu pot să continui să rămân într-un loc unde nu sunt dorită. Nu simt că mai aparțin acestui loc. Nu știu dacă am aparținut vreodată. Nici nu știu dacă oamenii au numai două fețe.. Ieri am sperat la mai bine.. Azi îmi pare rău.. Mâine

Era întuneric. Mergeam de câteva zile prin frig, iar în față nu se zărea vreo urmă de lumină sau voce de om care să-mi aline inima care mi-era înghețată, dar nu de la gerul de-afară...  Am plecat să-mi fac un viitor mai bun în care tu nu aveai să fii în el. Nici tu, nici ei. Doar eu și cu speranțele mele. Capul nu mi-era acoperit cu nimic, iar fulgii au format o plasă albă , acoperindu-mi tot părul. Nu aveam la mine decât o poză  ruptă în jumate rătăcită printr-un buzunar. Eram împreună cu părinții mei, de Crăciun. Țineam strâns în brațe un ursuleț de culoare galben pe care abia îl primisem de la Moș Crăciun. Cred că aveam vreo cinci anișori, și ce bine îmi mai stătea cu breton pe atunci! Am băgat-o la loc  în buzunarul care-mi înghețase la propriu. O lacrimă a început să se rostogolească pe obraz, însă și ea a înghețat.  Nu știam unde trebuie să ajung. Știam doar că trebuie să nu renunț ! Afară se făcu de ziuă. Oamenii au început să circule grăbiți și încruntați . Ei măcar știau

Mi-ai fost mai mult decât aș fi crezut. Te-ai strecurat printre ochii care te priveau cu atâta inocență.. Mă uit în urmă și mă lovesc de tine. Poate că mi-ai pătruns în inimă mai mult decât mă așteptam. Ai rămas tatuat în sufletul meu. N-aș fi vrut să-mi tatuez sufletul cu om rău ca tine. Rana pe care mi-ai lăsat-o acolo, nu aș putea să o tratez cu nimic. Sau aș putea. Tot tu ai avea această putere. Dar, mai bine nu. Rămâi acolo unde ești. Nu cred c-aș putea iubi un om ca tine. Sau am făcut-o deja fără să-mi dau seama. Sau poate mi-am dat seama, dar era prea târziu. Nu ai luat în seamă această ”copilărie” a mea. Nici eu nu am luat în seamă la început. Credeam că ești doar un călător ce te-ai oprit pentru venirea trenului , în gară. Stația era inima mea. Ei bine, tu ai greșit stația. Dar nu doar asta. Ai greșit și persoana la care te-ai refugiat până la venirea trenului pentru că ți-era frig . Eu am vrut să-ți fac un bine și te-am ajutat. Cine ar fi crezut că o să ajung să mă îndrăgo

Era decembrie. Gândurile negative își puneau amprenta din ce în ce mai tare pe sufletul meu doborât la pământ. Nu știam ce se întâmplă cu mine.De ce această stare mă cuprindea atât de des? Muzica nu-și mai făcea efectul ca altădată. Cartea pe care o începusem deja să o citesc stătea aruncată undeva pe colțul biroului. Nu aveam chef de nimic. Nu știu cine sau ce m-a făcut să cad iar în ”borcanul cu melancolie”, cum ar zice o persoană dragă mie.. În fine. Nu știam cum să procedez ca să-mi mai colorez gândurile. Curcubeul meu era în alb și negru. Mă îndepărtasem de familie și prieteni. Îmi creasem propriul meu vis unde personajul principal nu eram eu ci îngerul din mine ce avea o față demonică. De obicei, orgoliul era ultimul lucru la care aș fi putut renunța.Și am renunțat. Când sufletul urlă-n tine și cere ajutor nu te ascunde, căci dacă renunți atât de ușor la el, nu te va putea salva niciodată. Tu ești singura care te poate salva când speranța nu poate să se renască în

Tu ai zâmbit azi? I-ai mulțumit lui Dumnezeu când te-ai trezit dimineață? Ei bine, eu cred că nu. Știi de ce? De când ai deschis ochii, primul tău gând a fost ” Oare de ce eu?” . Asta e pentru că ai uitat să zâmbești fetițo. Zâmbetul ți-e prezent încontinuu  doar în pozele de pe facebook. Ai uitat să zâmbești atunci când privești cerul. Ai uitat că fericirea adevărată vine întotdeauna din lucruri mărunte. Fericirea nu vine atunci când crush îți dă ador la poze. Atunci doar ne amăgim! Imaginează-ți că sunt persoane care scriu în mesaje ”Ha ha” fără nici măcar să zâmbească. Atunci când îți scrie ” Te iubesc” , de unde știi că asta și simte persoana din spatele ecranului? De ce ne dăm încrederea și cuvintele frumoase cui nu merită? De ce suntem atât de sensibili și cedăm atât de ușor? Iar mai apoi, muzica ți-e antidot, iar oamenii durerea cu care te confrunți zi de zi. Și da, m-am uitat în oglindă când m-am trezit. Și n-am zâmbit. Și mi-am spus” Oare de ce eu?” M-am privit mult, lung ș

Erai acolo prins în mintea mea de ceva timp. Și totuși nu era nimic. Erai un nimic. Un nimic care mă urmărea la tot pasul și care mă întrista. Erai un nimic care mă lua cu forța din prezentul meu și îmi impuneai să fac parte din viitorul tău. Nu te-ai gândit la zilele ce o să treacă, la gândul că  eu o să rămân tot acolo, captivă, cum m-ai lăsat atunci când ai plecat și în urmă nu mi-ai lăsat decât un dulce amar, despre care îmi voi aduce aminte atunci când voi trece pe lângă tine și-ți voi simți parfumul iar privirea mea plină cu ură o să-ți evite ochii de care m-am îndrăgostit cândva, iar acum îmi sunt străini. Acum faci parte din trecutul la care am renunțat deja. Eu am trecut peste asta, doar că tu atunci când vei privi în trecutul tău, o să mă regăsești tot acolo așteptând, dar de data asta nu pe tine..

Totul se pierde.. Totul se pierde, inclusiv tu. Te pierzi fără să vrei.  Poate oameni pe care nu-i observi acum deși te privesc cu ochi mari și adânci, au nevoie de tine, oameni care duc lipsa unei îmbrățișări,a unui ”Te iubesc” sincer și a unui sărut catifelat pe tâmplă. Privește și vei fi surprins. Câte flori parfumate ascunse după zid.. Câți oameni nedoriți care au în piept diamante. Nu mai alerga după  stele care nu mai vor să strălucească pentru tine. S-au dus.S-au lăsat duse de întuneric și au căzut în mare. Mer itai o lumină mai puternică. Acum a venit momentul să permiți oamenilor frumoși să intre în viața ta. Oameni care chiar ar prețui zâmbetul tău. Există, în lume, undeva o persoană sau mai multe care ar da orice să atragă o inimă așa scumpă ca a ta. Tu ai un suflet deosebit. Nu te risipi, pentru niște stele de plastic care par prețioase.Nu se merită. Eu cred că tu ești o stea. Și mai cred că ești acea stea care cu lumina ei va schimba ceva în lume.Nu-ți pierde inocen